Copilarie dupa comunism- Vecinii

By | 02/03/2016

imageVecinii

Vineri seara mare petrecere la vecinii de sub noi. Valuri de muzica populara ne „inundau”. Aveai impresia ca era de la cei de sus pentru ca se auzeau si cum jucau, cum sareau, cum se invarteau. Ai nostri nu mai puteau de nervi: „cum sa ne faca, mama, asa deranj?” Imediat eu si sora mea ne activam: „lasa, ca le facem si noi asa!” Evident ca ni s-a spus ca nu vom face nimic in sensul asta. Dar cine asculta? 😈 Noi abia asteptam razbunarea. In ochii nostri se putea „citi” un plan usor diabolic (bine…n-a fost chiar usor, ci din plin😲).
Seara urmatoare ai nostri sunt plecati de acasa si casa ramane toata la dispozitia noastra. Exact de ce aveam nevoie. Incepem sa punem la cale tot ce urma sa se intample: casetofonul International, casete cu muzica (ceva de genul Marilyn Manson), scaune, surubelnita, farfurii metalice, ceas desteptator. Ce treaba avea ceasul? Pai l-am pus sa sune la ora 3 in noapte sa putem incepe delirul. Si incepem…punem casetofonul cu boxa indreptata in jos. Asezam scaunele unul peste celalalt. Fixam ceasul in farfurii. Punem surubelnita langa un calorifer. Mecanismul a fost asa: muzica data la maxim, eu impingeam cu piciorul scaunele sa cada pe jos, ceasul suna in farfuriile metalice, iar sora mea dadea cu surubelnita in calorifer. Armonie perfecta. O tinem asa vreo 15 minute si apoi ne intrebam daca vom pati ceva a doua zi. Ne oprim si ne culcam. Dimineata nimeni nu ne zice nimic. Stateam curiosi sa ne uitam pe geam sa vedem cand se intorc ai nostri. Vedem ca parcheaza masina si ca urca in casa. „Ce faceti? Cum a fost fara noi? Cuminti?” Desigur… Peste vreo ora tatal nostru coboara pana la masina ca uitase o sacosa. Se intoarce uimit si ne spune ca toate cele 4 cauciucuri sunt taiate. Cine ar putea face una ca asta? Vreo legatura cu noaptea trecuta? Nu…

 

Lasă un răspuns