The Mind este mai mult decât un simplu joc. Aș putea spune că este un întreg exercițiu pentru lucrul în echipă. Deși se joacă folosind cărți de joc, totul ține de cât de mult poți să te concentrezi și să te sincronizezi cu cei din jurul tău. Poate să pară un joc de noroc, dar este cu totul altceva. Mi-a plăcut foarte mult pentru că este un joc atipic. În fiecare rundă jucătorii primesc cărți de joc cu numere. Au ca sarcină să decarteze fiecare câte o carte care să conțină un număr mai mare față de precedentul. În felul acesta vor câștiga jocul. Partea interesantă este că pe parcursul jocului nu au voie să vorbească între ei. Practic, The Mind te provoacă să intri într-o aventură în care ești cu prietenii tăi și aveți o sarcină comună de rezolvat cu resurse minime. Jocul The Mind este potrivit pentru exerciții de tipul celor care se folosesc în timpul workshopurilor de vânzări, echipă, coordonare, management, dar și pentru o seară amuzantă cu cei dragi. Este ideal și pentru cei mici. Le pune la încercare răbdarea, le antrenează puterea de concentrare, îi determină să fie atenți la detalii și le arată cât de important este să găsești metode prin care să poți realiza obiective împreună cu echipa și atunci când resursele sunt limitate. The Mind este un joc de cooperare. Se poate juca între 2 și 4 jucători. Vârsta minimă recomandată este 8+, durata medie a unei partide este de aproximativ 20 minute. Jocul încape în buzunar, acesta venind într-o cutie mică și simpatică. Regulile sunt puține și sunt descrise foarte bine în regulament. Față de ce am scris mai sus o să mai regăsiți încă două cărți care vă pot ajuta pe parcurs. Una este viață, iar cealaltă poate salva întreaga echipă dacă toți jucătorii sunt de acord. Vă las să descoperiți singuri și mai mult. Jocul se poate achiziționa lejer fie în limba română, fie în engleză. Veți înțelege toate regulile de la prima partidă. Îl puteți găsi printr-un click aici. Enjoy! |