„Atentie” ramane unul din cuvintele care au „cantarit” greu pe vremuri. Aveam in casa o sticla de whiskey pe care ai nostri o tineau pentru o cunostinta. O tineau in vitrina din sufragerie. Normal, la loc de cinste.
Ni se tot spunea ca nu avem voie la ea, ca este interzis pentru copii, ca e pastrata pentru cineva si ca e cea mai tare bautura care poate exista.
Eu si sora mea eram disperati de curiosi. Salivam pe langa ea. O mai scoteam si ne uitam la ea. Incercam s-o desenam. O studiam pe toate partile si nu stiam cum sa facem sa-i simtim gustul.
Ne-a venit super ideea sa ne folosim de putin super glue. Astfel, am desfacut sticla. Ta…dammm…Timizi si speriati sa nu ne prinda cineva incercam sa gustam pe rand cate putin. Nu iesea nimic. Greu ne-am dat seama ca trebuia putin rotita sticla. Pana la urma am reusit.
Am simtit un gust groaznic si ne parea rau ca tot efortul nostru fusese pentru mai nimic. Si in plus trebuia sa si sigilam sticla la loc. Punem dopul, ii dam cu un pic de super glue si gata.
Vine ziua in care ai nostri duc sticla cunostintei. Se intorc acasa si noi speriati ii intrebam cum a fost? „Aaaa…s-a bucurat. Ne-a multumit!”
Perfect. Scapasem.
Dupa cateva zile ii vedem pe ai nostri suparati. „Ce s-a intamplat?”
„Pai, uite, tata, le duci cadouri si apoi nu te mai baga in seama. Ne-au zis ca ne-am batut joc. Si nu ne dam seama de ce.”
Hmm…sa fi fost ceva cu super glue? Nu, n-are cum!