Whist-ul si verisorul

By | 15/05/2016

image

De regula cartile de joc te duc cu gandul la jocuri de noroc, jocuri banale care nu-ti pun mintea la contributie pentru ca obiectivul jocului depinde exclusiv de ce carte ai tras. In acelasi timp daca o sa cautam in „istoria” cartilor de joc vom descoperi o gramada de variante care nu au legatura cu norocul sau care imbina norocul cu logica.

Unul din jocurile pe care va ramane tot timpul in mintea noastra este Whist-ul. Un joc minunat. Sunt sigur ca l-ati jucat. Daca inca nu s-a intamplat vi-l recomandam cu drag. Regulile se pot gasi pe internet.

Tin minte cum abia asteptam sa ne adunam sa jucam. Aveam carnetele in care tineam scorurile si unde faceam campionate. Jucam la bloc pana seara tarziu cand nu mai vedeam nimic. Ne mutam apoi in casa scarii si continuam. Jucam in casa pana cand venea unchiul nostru sa ne spuna ca exageram cu consumul de curent.

Singura chestie care nu era ok era ca trebuia sa fie macar 3 jucatori. Se intampla sa fim doar noi 2, fratii minune. Mai gaseam variante inventand un personaj imaginar. Da, nu intrebati. E abstract. Nici noi nu ne mai putem gandi cum faceam asta.

Salvarea era varul nostru preferat. Era intelectualul familiei. Facea o facultate grea la Bucuresti si asta spunea totul. Il asteptam ca pe painea calda. Jucam ca nebunii nopti intregi ascultand Michael Jackson la casetofonul International si ne placea.

Era si mai fain cand mai veneau si vecinii si prietenii nostri. Jucam si pe pedepse. O seara de neuitat a fost cand cel care pierdea trebuia sa bea o sticla cu apa clocita de pe balcon. Nu-mi explic cum…dar eu am baut-o. A fost groaznic, dar m-am ambitionat sa arat ca o pot bea pe toata.

Normal, s-a ras mult, iar seara a fost si mai faina pentru ca ne facusera ai nostri salata de vinete cu maioneza. Atmosfera placuta din casa, jocul de whist, prietenii, vecinii, rudele, ne-au indemnat sa mancam toata salata cu o pofta nebuna.

Seara frumosa s-a incheiat cu promisiuni ca vom relua tot ce s-a intamplat. Fusese prea frumos sa nu repetam. Eram incantat si eu, chiar daca aveam o stare ciudata.

Ne luam ramas bun si ne bagam la culcare. Eu dormeam in camera cu varu’. Pe la ora 2, in noapte, mi se face rau. Ma duc repede la baie si (sper ca nu sunteti la masa cand cititi) …apa clocita in combinatie cu vinetele si maioneza m-au rupt.

Am varsat tot. In timp ce varsam ma speriasem si strigam: „vere…vere…hai sa ma ajuti ca vomit”.
Pe un ton linistit imi raspunde: „vomita singur ca imi vine rau daca te vad”. Cum sa nu-l iubesti?!

Lasă un răspuns