Dacia 1310 mustar
Era ceva extraordinar. Era lucrul pe care familia mea l-a asteptat atat de mult…Am cautat ceva pana am gasit-o. Prima optiune a fost un Moskvich verde proaspat vopsit. M-am rugat sa nu-l cumpere. Ce stiam eu despre clasic… Radeau colegii de noi daca nu era Dacia. Pana la urma am dat de ea. Superba, lucitoare, limuzina…asa o vedeam. Ne-am strans cu totii in jurul ei si radiam de fericire. Deja se faceau planurile cu dusul la antifonare si achizitii pentru dotari suplimentare. Primul drum a fost la tara. Eram bucurosi ca nu trebuia sa-l mai platim pe vecinul nostru sa ne duca. Acum scria lux pe noi.
Primul drum, prima defectiune la motor. Ai nostri usor panicati. Eu si sora mea vedeam totusi partea pozitiva. Ne rugam sa nu mai porneasca. Scapam de scoala. Problema se rezolva repede si porneste. Normal, portbagajul era plin de scule, sarme, borcane, sticle, lopeti etc. Urmatorul drum a fost tot la tara, tot cu surprize. De data asta ceva tare…schimbatorul de viteze a cazut in gol. De neimaginat, dar chiar asa s-a intamplat. Era clar ca avea nevoie de o revizie completa. Mai exact de un mester priceput. Se gaseau peste tot si erau foarte cool. Toata lumea apela la ei. Gasim unul si ii lasam masina o saptamana. O si vopsea. Ne-a fost tare dor de ea. Cum au trecut cele 7 zile de asteptare, am luat-o. N-am avut rabdare sa lasam vopseaua sa se usuce. Puneam degetele pe ea sa vedem daca s-a uscat (nu se uscase) si o umplusem de „bube”. Fiecare deget se vedea. Evident ca toate acele urme de degete au „bucurat” rugina.
Vine vremea facultatii. Ai mei ma lasau sa merg cu ea. Chestia era ca masina suferise un upgrade serios, portbagajul superior. Nu cred ca l-am folosit mai mult de 3 ori, dar trebuia sa fie acolo. Strica tot designul. Nu mai arata asa sport, asa supla. Desi stateam la doi pasi de facultate, o luam mai mereu. Ma chinuiam sa demontez portbagajul la fiecare drum. Apoi sa-l montez la loc. Toata vopseaua de pe plafon era zgariata. Noroc ca nu se vedea foarte bine. Tot la facultate, in pauze, un coleg ii scotea butucul de la usa soferului si venea si mi-l punea pe masa. Masina era flexibila, demontabila . Stiu ca intr-o zi m-am rugat de o colega, de care imi placea, s-o duc acasa cu masina. Pana la urma a cedat farmecului meu si a acceptat. Ghinionul ei, pentru ca la primul semafor masina nu a mai vrut sa porneasca. Rusinat, m-am scuzat si am rugat-o sa se dea jos si sa se duca cu altceva acasa ca masina nu mai vrea. Un alt episod a mai fost cu benzina. Nu aveam bani si nu prea alimentam. Daca faceam rost de bani ii tineam pentru sucuri in oras. Prima fata cu care am iesit a fost si ea ghinionista. S-a terminat benzina pe strada principala din oras. Ce sa-i mai zic…Ea tot intreba: „dar tu ai bagat benzina?” Eu: „da, ma, dar nu stiu ce are”. Am gasit o varianta sa dau „la cheie” si sa urnesc masina. De fiecare data cand puneam contactul masina mergea un pic. In felul asta am reusit s-o parchez. Am sunat repede pe sora mea sa vina cu un bidon de benzina, cu taxiul. Am rugat-o pe ea sa ramana sa-i puna benzina. Eu trebuia sa merg la suc.
Trecand peste toate acestea, masina era una deosebita. Desi nu avea optiune de aer conditionat, partea de la usa din dreapta fata avea o gaura pe unde intra aerul. Cand nu voiai aer o acopereai cu o carpa. De asemenea, stateam bine si cu caldura. A fost o zi de iarna cand mergeam cu mama mea si cu o prietena si brusc in masina apare un abur/fum. Parca luase ceva foc in interior. Prietena noastra s-a panicat: „Doamne, ce se intampla? Doamne, vreau sa opriti, imi este frica!” Eu si mama mea, relaxati, ne uitam unul la celalalt: „e, nu e ea obisnuita. Stai linistita, acum baga caldura”.